Nick Reilly, CEO Opel, conduce Ampera la Salonul Auto de la Geneva

Modelul electric al Opel a încheiat cu succes primul test pe distanţă lungă

01.03.2010

Print Print   |  Word   |  Share Share This   | 


  • “Pregătirile sunt făcute pentru începerea producţiei de serie la sfârşitul lui 2011"

Geneva / Rüsselsheim. Primul prototip al producţiei Opel Ampera şi-a încheiat cu succes primul drum pe distanţă lungă, debutul reprezentând parcurgerea distanţei de la Rüsselsheim la Salonul Auto de la Geneva. Pe ultima etapă a traseului de peste 500 de kilometri, Nick Reilly, CEO Opel, a trecut la volan pentru a experimenta direct calitatea şi încrederea aduse de vehiculul electric cu autonomie extinsă al Opel.

Înainte de a porni la drum, bateria litiu-ion de 16 kWh a fost încărcată la staţia nou instalată de la sediul central al Opel. Gherardo Corsini, Director Implementare Vehiule Electrice, s-a îndreptat spre Elveţia folosind iniţial exclusiv puterea furnizată de baterie. După în jur de 60 de kilometri, lângă Heidelberg, generatorul pe benzină a început să furnizeze motorului electric al Ampera electricitate neîntreruptă. În Geneva, bateria a fost cuplată la o priză normală şi a fost reîncărcată.

“Întrucât 80 la sută dintre şoferi conduc în mod normal mai puţin de 60 de kilometri pe zi, este mai degrabă o excepţie decât normalul să experimenteze funcţionarea motorului cu combustie. Bineînţeles că vrem să fim siguri că Opel Ampera va funcţiona fără întreruperi şi pe distanţe mari,” a spus Reilly la sosirea la Geneva Palexpo. “Rezultatele pozitive ale primei noastre deplasări pe distanţă lungă cu Ampera demonstrează că suntem în plan pentru a începe producţia la sfârşitul anului viitor. În urmă cu un an prezentam designul de produs, iar astăzi putem deja expune primul prototip al producţiei de serie a Ampera.”

A conduce la Geneva a fost distractiv şi entuziasmant. Motorul electric extrem de tăcut de 111 kW/150 cp oferă 370 Newton metri dintr-o dată, face ca Ampera să accelereze de la zero la 100 km/h în aproape nouă secunde şi permite o accelerare maximă de 161 km/h. 

Primul drum pe distanţă lungă al Ampera în condiţii reale a fost acompaniat de bloggerii  Opel, care au relatat live de pe drum. Blogul va continua până pe 3 martie la Salonul Auto de la Geneva şi poate fi accesat aici:

opel.posterous.com

twitter.com/opelblogs

Photo

Opel Ampera a parcurs drumul pana la Salonul Auto de la Geneva.

file
file
file

Contact