Opel Ampera: Energizat pentru Geneva

Un prototip al vehiculului electric va fi condus de la Rüsselsheim la Salonul Auto de la Geneva

25.02.2010

Print Print   |  Word   |  Share Share This   | 


Rüsselsheim. Primul prototip din producţia Ampera a primit primul transfer de energie de la staţia de alimentare nou instalată la sediul central al Opel.

Vehiculul cu autonomie extinsă Ampera va folosi energia înmagazinată în bateria de 16 kWh litiu-ion pentru a parcurge fără emisii CO2 prima etapă din călătoria de 600 de kilometri din Rüsselsheim, Germania, la Salonul Auto de la Geneva în Elveţia.

La volanul maşinii va fi Directorul Implementare Vehicule Electrice Opel/Vauxhall, Gherardo Corsini. “Sunt nerăbdător să adaug «kilometri» la primul nostru prototip Ampera în acest prim test pe drumuri publice,” a spus Corsini. “Cu 370 Nm de cuplu electric instantaneu sub piciorul meu drept, promite să fie un drum foarte interesant la Geneva, unul aproape fără zgomot."

Când nivelul bateriei devine scăzut, după în jur de 60 km, motorul cu combustie internă de la bordul Ampera va începe să genereze electricitate pentru a pune în mişcare roţile pentru restul călătoriei.

Un vehicul electric cu baterie ar avea nevoie să găsească o staţie de alimentare pentru a reîncărca şi ar trebui să se oprească timp de mai multe ore pentru a-şi umple bateria golită înainte de a reporni la drum. Pe de altă parte, Ampera aduce mobilitate electrică fără emisii, dar fără limitările maşinilor electrice convenţionale. Maşina poate rula în continuare constant şi fără întreruperi mai mult de 500 km, înainte de a fi cuplată la o priză normală pentru reîncărcare.

Drumul lung al prototipului de la Rüsselsheim la Geneva demonstrează că modelul Ampera cu cinci uşi şi patru locuri poate fi maşina principală a unei gospodării, gata să ajungă oriunde, oricând. Producţia de serie a Opel/Vauxhall Ampera este programată să înceapă la finalul lui 2011.

Bloggerii Opel vor fi alături de Ampera în primul test pe distanţă mare, în condiţii reale de drum. Începând de duminică, 28 februarie, ora 10:30 a.m., blogul va aduce update-uri regulate despre călătoria la Geneva şi va continua relatările până pe 3 martie, ziua dinaintea începerii salonului auto.

Blogul este disponibil la:

www.opel.posterous.com

twitter.com/opelblogs

Photo

file

 

Opel Ampera: Prototipul vehiculului electric va fi condus de la Rüsselsheim la Salonul Auto de la Geneva. Vehiculul cu autonomie extinsă Ampera va folosi energia înmagazinată în bateria de 16 kWh litiu-ion pentru a parcurge fără emisii CO2 prima etapă din călătoria de 600 de kilometri din Rüsselsheim, Germania, la Salonul Auto de la Geneva în Elveţia.

 

file

 

Descărca

 

Contact